Doi străini

Îmi plouă peste suflet cu lacrimi grele și privind spre cer mă întreb dacă mai există vreo șansă ca durerea care îmi înăbușește inima să se oprească vreodată. Uneori simt că nu mai simt nimic. Mă surprind privind în gol și simțind nimic. Și în acele momente îmi aud inima. În liniștea infernală o simt cum pulsează pe sub piele, cum vrea, parcă, să o spargă și să iasă afara din piept. Îmi vuiește inima în mine și nu pot să o aduc la ritmul normal, nu pot să o îmblânzesc. Și-așa privesc în neant, lipsită de sens, în așteptarea unui lucru care să îmi dea o definiție.

În fiecare zi mai rup o parte din suflet și o las în urma, să aibă grijă de amintirile mele, de persoanele pe care le iubesc și pe care nu le mai am în viața mea. Adun fărâme de suflet și încerc să le transform în praf de stele. Îl suflu ușor din palmă și îl privesc cum zboară amețit spre clipe frumoase.

Mi-e trupul parfum de toamnă, care se evaporă ușor în brațele tale. Mă pierd ușor când mă strângi în brațe, iar rațiunea își uită sensul, îi cedează locul inimii. Inima mea, transformată în praf de stele, vrea să își sincronizeze ritmul cu cel al inimii tale, să devină una, să se învârtă amețite în același ritm, contopite de iubire. Și-mi sunt pașii atât de grei, printre frunzele umede și reci. Calc ușor pe cioburi arse. Toate amintirile au fost aruncate în aer aseară, iar ușa s-a închis ca și cum nici nu ar fi existat vreodată acolo. S-a închis și a dispărut în fum, ușor… Și mă dor ochii, nu mai am curajul să-i tin deschiși. Aș vrea să pot fugi spre Fericire, dar cioburile ascuțite mă împiedică și, căzând în genunchi, caut pe jos un motiv. Nu mai există, prin geam nu se mai ivește soarele care ieri mă încălzea în timp ce tu în brațe mă țineai. Sau poate tu erai Soarele meu…

Uneori simt că înnebunesc. Mult prea multe gânduri se învârt înnebunite prin mintea mea. Spațiul devine mult prea înghesuit pentru tot ce ascunde memoria mea. Și nu există niciun loc negru în care să le arunc și să fac loc altor amintiri noi. Nu există decât așteptarea și speranța că amintirile grele se vor evapora ușor-ușor, transformându-se în scrum. 

Cum aș putea să lovesc tot ce am iubit? Cum aș putea să te las în genunchi în urma mea? Niciodata nu aș îndrăzni să îți rănesc privirea și sufletul curat. Te-aș purta pe brațe până la capătul lumii, fără să îndrăznesc să obosesc. Te-aș ține lângă mine o viață întreagă, ți-aș oferi tot ce dețin, tot ce sper să obțin. Pentru că eu aș fi a ta, toată. Nu aș mai păstra nimic pentru mine. Decât iubirea ta. Aș închide-o în sufletul meu plin de praf de stele și aș urca-o sus, pe cel mai înalt raft și zilnic aș șterge-o de praf. Zilnic te-aș sărbatori ca pe o minune a vieții mele și zi de zi ți-aș aminti cât de fericită îmi faci inima. Buzele mele niciodată nu au zâmbit atât de frumos cum zâmbesc atunci când gândul mă poartă spre tine. Inima mea niciodată nu și-a deschis portițele cum le-a deschis atunci când ai apărut tu in fața ei. Aât de umil, atât de politicos, nici măcar nu ai cerut un loc în ea, deși ea deja îți aparținea.

Dar între timp s-a lăsat întunericul purpuriu, iar genunchii mi-au căzut, lovindu-se de asfaltul puternic. Nu am avut curaj să mă ridic. Am stat și am privit orizontal cum te îndepărtezi ușor, cum iți găsești singur drumul. Să nu crezi că nu am observat momentul în care mi-ai așezat inima pe asfalt și i-ai urat fericire.  Apoi ai plecat...

N-aș îndrăzni să îți reproșez ceva. Ți-au obosit ochii pentru a mă mai privi cum mă priveai înainte. Iar mâinile tale au decis că există altele care să se potrivească mai bine cu ele. Sufletul tău nu vrea să mai danseze până la epuizare cu sufletul meu. Buzele tale nu mai formează cuvinte pentru mine… Nu aș putea să fiu dezamagită. Cum să îți stric Universul magic cu prezența mea în el? Cum să îți dărâm visele cu o simplă mișcare?

Nu-ți pot privi ochii răniți de ploaie. Nici inima arsă de asfaltul fierbinte. Aș vrea să te pot privi pentru ultima dată, să îmi rămâi așa în minte. Dar nu pot, mă apasă o teamă nebună. Mi-e teamă ca a ta privire s-a răcit, iar al tău suflet a uitat ritmul sufletului meu. Mă resemnez, astfel, cu ultima privire, ultima sclipire, ultima iubire.

Rămâi așa cum te știu și cum te iubesc, rămâi în sinea mea.

Read More

Si ce daca m-ai iubit?

Am pus punct acum mult timp. A trecut timpul, s-au sters dezamagirile, furia s-a calmat, tristetea s-a evaporat...

Insa au ramas amintirile... Flashback-urile ce lovesc cand nu te astepti si-ti dau lumea peste cap. Amintirile triste care musca din tine si te pun in genunchi exact in momentul in care te simti cel mai puternic.

Nu am invatat pana la varsta asta sa urasc. Mi se pare un cuvant puternic, la fel de puternic ca si 'iubirea'. Si totusi oamenii il folosesc atat de usor, de parca nu ar insemna nimic.

Nu pot sa urasc. Prefer sa raman indiferenta fata de cei care ma dezamagesc. Nu vreau sa invat sa urasc... Mi s-ar parea o nedreptate fata de propria-mi persoana - sa invat sa urasc un om pe care l-am iubit. Cred ca e sufleteste imposibil - sa urasti dupa ce-ai iubit prea mult.

In schimb, am uitat sa iubesc. Nu pot sa spun ca imi e dor sa ador. Nu imi e, mi-e bine asa. Sunt fericita - fara sa iubesc, fara sa urasc.

Nu imi e dor de perioadele in care uitam sa zambesc, de perioadele in care tristetea imi acapara linistea si uitam sa privesc cerul de deasupra mea.

Nu imi e dor sa venerez un om, sa-l transform intr-un zeu si sa uit ca e o simpla fiinta umana, ca si mine, plina de defecte - poate.

Sunt linistita. Sunt fericita. Sunt implinita. Am timp pentru mine. Sa ma iubesc, sa ma urasc, sa ma ador, sa ma rasfat, sa ma auto-educ, sa ma descopar si sa respir libertatea.

Mi-a lipsit starea de calm... Mi-a fost dor de... mine.

Pentru multi, e greu de crezut cum unii oameni sunt mai impliniti atunci cand sunt singuri si independenti sentimental. Insa cine a spus ca scopul nostru in viata este sa ne gasim "sufletul pereche", sa ne casatorim si sa lasam un copil in urma noastra?

De ce nu am putea lasa imense realizari profesionale sau mari descoperiri stiintifice in urma noastra? De ce trebuie sa ne construim viata si viitorul in jurul unei persoane care poate oricand sa ne dezamageasca, sa ne paraseasca si sa aleaga un alt drum?

De ce mi-as pune planurile si ideile pe "pause" doar pentru a-l astepta pe El? De ce sa ma limitez eu, ca om, doar pentru a nu-l inhiba pe el, barbatul feroce si priceput la toate?

Cariera nu se va trezi intr-o dimineata sa-ti spuna ca s-a saturat si ca nu te mai iubeste. Realizarile nu-ti vor spune niciodata ca "It's not you, it's me". Si-atunci... Merita sa te sacrifici pe tine, pentru ceva care poate oricand sa te dezamageasca si sa te faca sa regreti alegerile facute?

Unele femei sunt prea puternice pentru a fi stapanite. Pe acele femei trebuie sa le urmezi in pas alert, nu sa le rogi sa te astepte sau sa le opresti din drumul lor spre succes.

Ma consider mult prea sofisticata, independenta si inteligenta pentru a ma putea dedica unui barbat.

Nimeni, niciodata, nu ma va detine in totalitate. 

Si uite asa realizez, ce poate stiam de mult, dar nu doream sa recunosc: 

Sunt fericita pe deplin, atunci cand fericirea mea depinde doar de mine, si nu de altii.

Read More

1000. *to the sky and back.*

Sunt 1000 de zile de cand am fost despartite. Tie ti-au oferit stelele si luna, iar mie pamantul si ploile. Ce rost mai au cuvintele in fata unui suflet secat? Ce as putea sa cer, la ce-as putea sa renunt, doar ca sa pot sa iti mai ating mana fina sau macar sa iti vad ochii calzi? Cui sa te cer inapoi?



Sometimes we'd be at the same place at exactly the same time and I can almost hear her voice. It’s like I'm touching her. I like to believe she knows I'm there. That's all you get. That's it. Moments with the people you love. And they'll move on and you'll want them to move on. But still, that's all you get. Moments.

And sometimes I still feel you here. When I'm walking in the living room and I'm glimpsing at photos of you. I can feel your presence there with me. I can feel your hand on my shoulder, a thin aer surrounding me with calmness. They might think I'm crazy, but I know that you're still around, always watching over me.

You'll never really leave me, even though I can't see you or touch you anymore.

They can't tear apart our connexion, our love will go beyond these fucked up laws of nature.



...pana in cer si inapoi, chinezul meu!

Read More