Cat te-am iubit, cat m-ai mintit…

Cat te-am iubit, cat m-ai mintit…

Ce faci in moment in care realizezi ca omul de langa tine te minte? Te complaci situatiei si il ierti de dragul relatiei sau pleci, fara sa te mai uiti in urma?

Am ales mereu sa merg mai departe fara, macar, sa arunc o privire peste umar la ce-am lasat in urma. Consider ca un om care te minte nu te respecta destul, si atunci de ce sa-mi pierd timpul cu persoane care nu imi apreciaza personalitatea sau nu ma doresc in viata lor? In momentul in care decizi sa ascunzi un lucru fata de persoana de langa e ca si cand joci la ruleta. Iti asumi un risc imens de a pierde tot. Sau de a merge mai departe, ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Un joc riscant, al carui rost nu l-am vazut intr-o relatie. Dragostea e prea fragila pentru a incerca experimente de adrenalina.

Am lasat in urma relatii minunate, oameni pe care i-am iubit intens. In momentul in care am descoperit minciuna s-a oprit tot, precum un ceas vechi de perete care ramane fara baterie si nu mai suna din ora-n ora sa-ti aminteasca de trecerea rapida a timpului. 

Nu am acceptat si nu o sa accept niciodata o minciuna, un barbat care ma minte. Ma respect prea mult pentru a sta langa un om care nu ma respecta.

Si, totusi, de ce se complac oamenii in a ascunde adevarul? De ce aleg sa strice garantat o relatie minunata in detrimentul 50-50% al adevarului?

Dragostea are limitele ei... Ale tale care sunt? 

Read More

Poveste de dragoste

Povestea noastra de dragoste a fost cea mai frumoasa poveste care a existat. Chiar daca s-a petrecut intr-un mediu ocrotit si retras de ochii strainilor curiosi. Chiar daca nu au existat serenade sub balconul meu sau cine surprize care sa te astepte aburinde pe masa cand te intorci de la serviciu, ostenit si fara chef.

Povestea noastra de dragoste este, ca orice poveste demna de a fi povestita, nemuritoare. Insa este nemuritoare in sufletul meu, caci ea, in realitate, s-a stins de mult. Au ramas in urma ei doar praful de pe amintirile de poveste si amarul regret ca n-au existat mai multe file de parcurs. S-a terminat ca un val care sterge amprentele soarelui de pe nisip.

Am iubit oglinda sufletului tau cu ardoare si pasiune, reflectandu-ma zi de zi in tine si in imaginea noastra. Te-am tinut ascuns in sufletul meu si ne-am trait romanta fermecatoare in parfum de dimineti de primavara presate cu trandafiri albi pe pervazul deschis.

M-am imbracam luni la rand cu dragostea ta, pana s-a desirat in fire care au alunecat de pe umerii mei, lasandu-mi sufletul neacoperit si vulnerabil. Bratele calduroase nu mi-au mai inconjurat nesigurantele si nu le-au mai risipit cu blandetea palmelor.

A fost si s-a dus. Am iubit si am ranit. Au fost oameni care au intrat in viata mea cu sclipiri si zambete, dar au sadit amaraciuni intinse si nopti triste. I-am iubit si i-am iertat. Am lasat usi deschise unde n-ar fi avut loc “Buna ziua” nici prin gaura cheii.

Am intors capul resemnata si am plecat cand am privit in adevarata oglinda a existentei tale. Am inchis usa si-am aruncat cheia in cel mai indepartat colt al sufletului, in cel mai intunecat gand. Am trait cu  speranta ca, uitand de existenta cheii, o sa uit, astfel, de existenta ta.

Au trecut zile, luni, chiar ani - si-au trecut in zbor, fara sa-mi treci prin inima, ci doar prin minte. Ai trecut fugitiv si apoi am zburat la alt gand. Au trecut nopti linistite si luni calde de Mai, au trecut ani calmi, lipsiti de dor si amintiri.

Dar a revenit, ca orice intamplare magica din filele de poveste care merita sa ajunga best-seller. A revenit si-a spulberat orice gand si ambitie de a nega trecutul rece si trist. A revenit zambind, calduros si delicat, cum o facea atunci cand imi topea ratiunea si orice urma de regret din suflet.

A izbit usa sufletul de perete, mi-a pus cheia prafuita in palme si le-a inchis strans langa sufletul sau. Mi-a zambit si-am stiut ca echilibrul imi va fi iar zdruncinat, ca in timpul unei apocalipse. Am stiut ca acel zambet va fi sfarsitul negatiei mele.

Unele povesti de dragoste nu sunt scrise pentru a avea un sfarsit fericit. Povestile fericite sunt fara sfarsit. Pentru ca ele nu se termina niciodata.

Povestea noastra de dragoste e ca un vulcan nestins... Tainuieste si mocneste in sufletul nostru, existand mereu sansa sa se reaprinda.

Read More