Frig.

Mi-e frig. Vremea tomnatica de afara nu are nicio legatura cu starea mea. Nu are nicio legatura cu frigul fizic. Mi-e frig in suflet. Imi ingheata sufletul mereu cand ma gandesc, cand imi amintesc. Nu pot sa las in urma nimic - oricat as incerca, oricat mi-as dori... Sunt legata de tot ce-a fost si nu mai e. Imi amintesc mereu si atunci imi vibreaza sufletul. Mi-e frig. Mi-e dor sa simt Primavara pe pielea mea, sa-mi incalzeasca obrajii, sa zambesc privind fluturii si stelele cazatoare.

Dupa atat timp, inca incerc sa inteleg cum promisiunile se pot destrama atat de usor. Cum oamenii te pot inlocui atat de repede. Cum ieri erai "Totul", iar azi esti doar un strain in ochii lor. Cum 'pentru totdeauna' se transforma in 'pana mai tarziu'. Nu pot sa inteleg cum unii oameni prefera sa uite totul, sa lase in urma, decat sa incerce... Mi-e frica de momentele astea. Mi-e teama ca dragostea nu e de ajuns. Niciodata nu e de ajuns... Insa, ajunge o simpla greseala ca sa uiti tot, sa lasi in urma ca si cum nici nu a existat ceva...
Ca si cum nici nu a existat un "tu", un "eu", un "Noi" candva...

Mi-e frica. Mi-e frig si imi e frica. Mi-e frica sa vorbesc. Mi-e frica sa simt. Mi-e frica sa incerc... Imi e frig. Mi-e frica si mi-e frig. Nu pot sa bat la nesfarsit intr-un perete, sperand sa-l transform in usa. Nu pot. Nu e de ajuns sa-si doreasca un singur om asta... Nu pot sa incerc doar eu... Cred ca e momentul in care trebuie sa ma invat fara prezenta aceea in viata mea. E momentul sa invat sa merg mai devreme... Oricat de mult mi-as dori sa raman acolo si sa incerc...

Read More

Dear diary...

"Dear, dear diary, I want to tell my secrets
'cause you're the only one that I know who'll keep them."

Imi amintesc de perioada in care scriam zilnic in jurnal. Inainte sa adorm, luam caietul in pat si incepeam sa-mi descarc sufletul pe foi. Scriam absolut tot. Ce m-a facut fericita, ce m-a pus la pamant, cine mi-a zambit, cine mi-a intunecat ziua. Tot. Era confidentul meu. Am imprimante in cerneala toate amintirile, primul zambet, primul sarut si apoi prima dezamagire. Mi se parea minunat sa retraiesc unele lucruri, sa le pastrez ca amintire intr-un caiet fermecat.

Aveam momente in care luam toate jurnalele in pat si le rasfoiam, reciteam fraze random si zambeam. E frumos sa ai un loc care te ajuta sa te intorci la tot ce-ai trait si poate ai uitat. Nu am mai facut asta de ani intregi. Uneori privesc sertarul in care sunt ascunse toate secretele, gandurile, dorintele mele. Il privesc, zambesc amar si-mi iau gandul. Nu vreau sa ma intorc in trecut, nu vreau sa-mi amintesc tot ce-a fost si s-a terminat. Am ales sa ma opresc din scris amintiri intr-un moment trist al existentei mele, iar acum, orice idee de jurnal e asociata cu acel moment. Inevitabil ma intristez si ma indepartez de tentatia de a le deschide sau de a scrie din nou.

Intr-un fel imi pare rau ca nu mai am curajul sa fac asta. De un an traiesc momente si clipe minunate, pe care as vrea sa pot sa le pastrez mereu, in siguranta. As vrea sa le am imprimate pe foaie, nu doar intr-o arhiva din calculator. As vrea ca la 50 de ani sa intorc paginile, nu sa apas 'Next page'.

Dar doar pentru ca nu scriem despre anumiti oameni si anumite sentimente, nu inseamna ca nu exista, nu? Unele persoane iti raman imprimate pe si suflet, in inima. Sunt convinsa ca daca cineva mi-ar deschide pieptul si mi-ar analiza inima, ar observa conturate pe ea amintiri si povesti. Stiu sigur ca prin sangele meu curg sentimentele intense ce-au fost si s-au stins. Sub pielea mea inca exista cuvintele ce le-am spus in momentele in care consideram ca planeta se invarte doar pentru iubirea ce-o port. Detaliile acestea sunt mai presus decat orice arhiva si orice alta foaie din jurnal. De sufletul meu nu te dezleg.

Read More

"Valul este dorul marii de a saruta tarmul"

... spunea Lucian Blaga.

Mi se pare fascinant cum valurile revin mereu la tarm. Orice ce s-ar intampla, orice ar fi. As vrea sa pot sa spun asta despre multe relatii, cupluri - ca sunt in stare sa ramana impreuna, orice s-ar intampla. Ca, oricat de greu ar fi, valul reuseste mereu sa ajunga la tarm si sa topeasca nisipul rigid, putin cate putin.

Sufletul omului e atat de schimbator, atat de fragil, precum placile tectonice - odata zdruncinate, greu le mai aduci impreuna, in acelasi loc... Dar singurul lucru pe care poti sa-l faci este sa incerci, sa iti doresti, sa speri si sa crezi in tine.

Niciodata nu vor veni peste tine lucrurile bune, nu te vor lovi peste nas - "Hei, sunt aici, fa ceva cu mine". Nu, sigur nu. Trebuie sa iti doresti, sa iti fugaresti visele, iar atunci cand le prinzi, trebuie sa te asiguri ca nu exista niciun pericol sa le scapi. Trebuie sa te porti cu grija, cu dragoste si delicatete. Pentru ca merita tratamentul acesta, nu? Orice lucru care e worth having, cu siguranta e si worth fighting for.

Dar este posibil, oare, sa recuperezi ce-ai pierdut candva? Si daca e posibil si-l recuperezi, care sunt sansele ca acel lucru sa fie asa cum il stiai, si sa nu fie ceva total diferit si nou?

In ultimul an mi-am dorit de multe ori, de nemurate ori ca dragostea sa fie de ajuns. Dar nu e... Niciodata nu e. Pe langa dragoste trebuie sa exista incredere, respect, comunicare. Imi e rusine sa imi amintesc de momentele in care am neglijat o parte din sacrele ingrediente ale unui relatii reusite. Am momente in care privesc in trecut si inteleg. Inteleg de ce sunt acum aici, vorbind despre ceva ce-a fost.

Poate e momentul sa realizez ca valul meu a plecat, a uitat sa mai sarute nisipul arzator. Sau poate valul meu a luat o pauza si asteapta nisipul sa-l viziteze si sa-l inunde cu sclipiri aurii...

Read More