A-nceput ca orice zi normala. A-nceput tarziu, la 3PM. Ca orice zi lenesa, de vacanta. A-nceput lent, fara niciun semn de vreo furtuna nocturna. A fost o zi in care am rememorat amintiri frumoase si dragi sufletului. Flashback-uri care mi-au umplut trupul de fericire si emotii, cuvinte scrise de sufletul unui om care a iubit mai mult decat oricine.
E trist cum se poate ruina totul cu un singur cuvant, cu un singur mesaj. Nu exista nimic mai urat decat sa crezi ca ai o sansa, cand, de fapt, nu o ai. E atat de greu sa te deschizi, sa-ti arati toate sentimentele, iar ele sa pare straine in ochii celui spre care sunt indreptate. Esti neputincios atunci cand iti vezi visele la pamant si esti nevoit sa le maturi si sa le torni intr-un borcan; un borcan pe care il vei pune pe un raft in speranta ca timpul si praful asezat pe el vor evapora continutul si vei uita de el, in cele din urma.
In momentul asta, timpul mi-e cel mai bun prieten. Si in acelasi timp mi-e cel mai aprig dusman. Timpul, in loc sa vindece, aprinde! Alimenteaza, iti da curaj si incredere, te face sa visezi, sa zbori sus... Si tot el te lasa sa cazi, sa te pierzi, sa te stingi usor. Timpul. Cel mai nepotrivit prieten pe care il am in momentul asta. Am crezut ca azi se va intampla o minune. Am sperat si am visat si am zambit si m-am bucurat. Dar timpul mi-a demonstrat iar ca unele lucruri, odata terminate, nu vor mai fi niciodata la fel. Nu vor mai fi deloc.
Am fost pusa la pamant. Nu e nimic nou pentru mine, invat mereu sa ma ridic, mai devreme sau mai tarziu - asta e irelevant - tot ce conteaza e ca ma ridic, imi sterg hainele de praf si noroi si merg mai departe, sperand din nou ca timpul imi va fi acel bun prieten care-mi va oferi o speranta, o sclipire, o stare de bine. Dar timpul e mereu hain cu mine.
Cum iti stergi din suflet, din minte, din corp si din inima o persoana pe care ai sperat ca o vei avea mereu langa tine? Cum apesi butonul de delete cand e vorba de acea persoana pentru care inca ai face orice doar ca sa mai ai o sansa cu ea? Cum inveti sa mergi mai departe, fara acel om langa tine? Cum sa mai ai incredere in alti oameni si sa-i primesti langa sufletul tau, cand tu sperai ca El iti va fi pe vesnicie cel mai bun prieten si sprijinul tau? Cred ca nici timpul nu are raspuns la intrebarile astea... Cum sa am eu ?!
Exista femei care iubesc prea mult? Oricare ar fi raspunsul la intrebare, sper sa nu ma mai numar printre ele... Vreau sa ajung sa ma iubesc pe mine. Doar pe mine. Vreau sa devin Singura persoana capabila sa ma dezamageasca. Abia atunci voi fi din nou linistita si impacata cu mine.
Doar ca pana atunci, voi ramane una dintre acele femei care iubesc prea mult...
E trist cum se poate ruina totul cu un singur cuvant, cu un singur mesaj. Nu exista nimic mai urat decat sa crezi ca ai o sansa, cand, de fapt, nu o ai. E atat de greu sa te deschizi, sa-ti arati toate sentimentele, iar ele sa pare straine in ochii celui spre care sunt indreptate. Esti neputincios atunci cand iti vezi visele la pamant si esti nevoit sa le maturi si sa le torni intr-un borcan; un borcan pe care il vei pune pe un raft in speranta ca timpul si praful asezat pe el vor evapora continutul si vei uita de el, in cele din urma.
In momentul asta, timpul mi-e cel mai bun prieten. Si in acelasi timp mi-e cel mai aprig dusman. Timpul, in loc sa vindece, aprinde! Alimenteaza, iti da curaj si incredere, te face sa visezi, sa zbori sus... Si tot el te lasa sa cazi, sa te pierzi, sa te stingi usor. Timpul. Cel mai nepotrivit prieten pe care il am in momentul asta. Am crezut ca azi se va intampla o minune. Am sperat si am visat si am zambit si m-am bucurat. Dar timpul mi-a demonstrat iar ca unele lucruri, odata terminate, nu vor mai fi niciodata la fel. Nu vor mai fi deloc.
Am fost pusa la pamant. Nu e nimic nou pentru mine, invat mereu sa ma ridic, mai devreme sau mai tarziu - asta e irelevant - tot ce conteaza e ca ma ridic, imi sterg hainele de praf si noroi si merg mai departe, sperand din nou ca timpul imi va fi acel bun prieten care-mi va oferi o speranta, o sclipire, o stare de bine. Dar timpul e mereu hain cu mine.
Cum iti stergi din suflet, din minte, din corp si din inima o persoana pe care ai sperat ca o vei avea mereu langa tine? Cum apesi butonul de delete cand e vorba de acea persoana pentru care inca ai face orice doar ca sa mai ai o sansa cu ea? Cum inveti sa mergi mai departe, fara acel om langa tine? Cum sa mai ai incredere in alti oameni si sa-i primesti langa sufletul tau, cand tu sperai ca El iti va fi pe vesnicie cel mai bun prieten si sprijinul tau? Cred ca nici timpul nu are raspuns la intrebarile astea... Cum sa am eu ?!
Exista femei care iubesc prea mult? Oricare ar fi raspunsul la intrebare, sper sa nu ma mai numar printre ele... Vreau sa ajung sa ma iubesc pe mine. Doar pe mine. Vreau sa devin Singura persoana capabila sa ma dezamageasca. Abia atunci voi fi din nou linistita si impacata cu mine.
Doar ca pana atunci, voi ramane una dintre acele femei care iubesc prea mult...
Posts
0 comentarii:
Post a Comment