1000. *to the sky and back.*

Sunt 1000 de zile de cand am fost despartite. Tie ti-au oferit stelele si luna, iar mie pamantul si ploile. Ce rost mai au cuvintele in fata unui suflet secat? Ce as putea sa cer, la ce-as putea sa renunt, doar ca sa pot sa iti mai ating mana fina sau macar sa iti vad ochii calzi? Cui sa te cer inapoi?



Sometimes we'd be at the same place at exactly the same time and I can almost hear her voice. It’s like I'm touching her. I like to believe she knows I'm there. That's all you get. That's it. Moments with the people you love. And they'll move on and you'll want them to move on. But still, that's all you get. Moments.

And sometimes I still feel you here. When I'm walking in the living room and I'm glimpsing at photos of you. I can feel your presence there with me. I can feel your hand on my shoulder, a thin aer surrounding me with calmness. They might think I'm crazy, but I know that you're still around, always watching over me.

You'll never really leave me, even though I can't see you or touch you anymore.

They can't tear apart our connexion, our love will go beyond these fucked up laws of nature.



...pana in cer si inapoi, chinezul meu!

Read More

Daca maine se termina Totul?

Uneori uitam sa le spunem celor dragi cat de mult ii apreciem si ii iubim. Cat de fericiti suntem ca ei fac parte din viata noastra si ca, la un moment dat, ne-au facut (si inca ne fac) existenta mai frumoasa. Uneori credem ca avem tot timpul din lume sa ne aratam afectiunea, dragostea si toata recunostinta pe care o simtim fata de oamenii speciali din viata noastra. Uneori lasam totul pe maine.

Dar uneori nu mai avem ziua de maine. Nu mai avem timp, nu mai avem posibilitatea, nu mai avem ocazia. Uneori maine inseamna sfarsitul. Si atunci ramane doar regretul ca nu ai facut nimic cand puteai sa faci. Ca nu ai profitat de toate sansele care te-au lovit pertinent peste fata. Ca ai lasat ocazia sa se risipeasca printre degete, la fel ca nisipul fierbinte, vara.

Traim viata asta ca si cum ar fi eterna. O traim monoton, sec, trist, cu teama. Credem ca o sa dureze o vesnicie, asa ca amanam totul. Ne amanam viata, sentimentele, dorintele, ideile. Le lasam pe toate pentru “mai tarziu”. Dar mai tarziu e prea tarziu. E prea tarziu sa-i spui ca iti pare rau, cand personajul e de mult plecat din viata ta. E prea tarziu sa regreti ce nu ai facut ieri, cand ziua de azi deja priveste spre cea de maine. Nu-si mai au rost regretele, doar ne trag in urma, ne ineaca in propria tristete si dezamagire. Nimeni nu stie cand se termina minutele alocate vietii lui. Si parca nimeni nu pare terifiat de faptul ca maine s-ar putea evapora ultimele secunde alocate vietii lui.

Am avut o perioada in care nu am constientizat ca pot sa pierd. Pentru ca aveam tot. Atunci cand ai totul, nu iti mai doresti altceva in plus, decat sa continue visul pe care-l traiesti, sa nu se schimbe nimic in lumea ta minunata. Dar am pierdut tot ce-am avut. Intr-o singura secunda mi s-a ruinat toata viata. S-a evaporat tot ce aveam. Nu-mi puteam inchipui niciun lucru de care imi mai putea fi frica, cel putin nu fizic. Este unul dintre putinele avantaje atunci cand pierzi totul. Important este sa te inveti cu singuratatea. Cu ideea ca esti doar tu si nimeni altcineva. Niciodata. Nici cand esti fericit, nici cand esti trist, nici cand ai nevoie de un suflet care sa-ti dea o imbratisare... Apoi apar persoane de care sufletul, pur si simplu, se incolaceste in jurul lor si refuza sa se mai distanteze vreodata. Atunci devine totul ca un teren minat. Pentru ca ai din nou ceva frumos si special in viata ta, pe care-l poti pierde oricand, iar...

In fiecare noapte in care pun capul pe perna, atipesc cu emotie in piept. Constientizez ca dimineata mi s-ar putea destrama toata viata, afland ca au disparut persoane importante din ea. Adorm cu noduri in gat, pentru ca stiu ca am atat de multe lucruri nespuse, lucruri care, poate, ar putea schimba ceva, odata rostite... Adorm stiind ca as putea pierde totul, fara sa pot sa schimb cumva liberul arbitru.

I-ai spus astazi cat de mult o iubesti? I-ai trimis un mesaj dimineata, sa-i spui ca e cel mai important om din viata ta? I-ai multumit recent mamei tale pentru ca a mutat muntii din loc pentru tine? Ti-ai imbratisat tatal atunci cand ti-a dat un sfat bun intr-un moment greu al vietii tale? Le-ai aratat prietenilor cat de mandru esti ca fac parte din viata ta? Nu lasa “pe maine”, nu presune ca sunt lucruri evidente si ca doar te-ai face de rusine mentionandu-le. O sa regreti maine.

Trezeste-te, deschide ochii si realizeaza ce ai langa tine, pana nu e prea tarziu. Iubeste, imbratiseaza, spune “te iubesc” mai des, spune “multumesc” mai des, arata-ti recunostinta si fa o plecaciune in fata celor care te-au ajutat sa devii omul de azi!
Arata-i celui drag ca il iubesti, ca nu vrei sa traiesti fara el. Daca ti-a schimbat viata, spune-i! Daca poti sa-i pui un zambet pe fata, fa-o! Cuvintele nerostite nu au nicio putere, nu schimba nimic.

Exprima-ti dragostea, aprecierea, respectul si stima!

Read More

Je suis malade...

Melodiile Larei iti ajung pe sub piele, iti curg prin vene si se opresc in suflet. Si raman acolo, pentru totdeauna. Cand aud melodii atat de spectaculoase si speciale imi doresc sa stiu franceza si nu sa stau cu versurile in engleza in fata, ca sa inteleg emotiile exprimate-n cuvinte minunate.

Mereu am apreciat-o pe Lara Fabian pentru naturaletea de care da dovada atunci cand se prezinta in fata publicului, pentru sinceritatea pe care o afiseaza pe chip si in versurile cantate, pentru emotiile pe care mi le induce de fiecare data, dupa fiecare melodie interpretata... Nu incearca sa impresioneze prin vestimentatie prea sumara sau prea stralucitoare, nu are joc scenic, sincron si nicio echipa de dansatori in spate. Are un microfon, o voce exceptionala si o poveste de viata fantastica transformata si cantata in versuri. Sunt putini artisti care reusesc sa simta si sa transmita emotii prin melodiile interpretate. Lara reuseste sa faca asta de fiecare data, fara niciun efort. Se citeste tristetea si regretul in ochii ei de fiecare data cand interpreteaza o balada de dragoste.

Am descoperit melodia acum cateva luni, pe 1 Mai, cand eram cu prietenii in Vama, iar cineva mi-a recomandat-o. Am intrebat ce-nseamna 'malade', a-ncercat sa-mi explice sensul poetic al cuvantul, cumva 'bolnav [de iubire]'. Atunci am stiut ca intr-o zi o sa am melodia pe repeat si o sa zambesc amar, amintindu-mi de-o iubire cand eu ma gandeam la el, iar el se gandea ca-mi impart sentimentele cu un altul.

Read More

Early Winter.

Am inchis usa de la intrare. Am deschis-o pe cea de la bucatarie. Si atunci a inceput melodie la radio. Cred ca tot atunci am realizat ce incercam sa neg de mult timp. Am realizat ca visez si sper la niste lucruri care, probabil, nu se vor intampla niciodata. De care nu o sa am parte niciodata. Si, intr-un fel, e foarte corect tot ce se intampla. Karma functioneaza mereu - ce dai, asta primesti. Nu-mi compatimesc soarta, mi-o accept. Sunt constienta ca nu pot schimba nimic din trecut, ca un "Imi pare rau" nu ajuta cu nimic dupa ce-ai ranit si ca sufletul simte fiecare greseala, neglijenta, indoiala.

Mi-am dat seama ca inca traiesc in trecut, inca fanteziez la ziua de ieri. Dar daca privesti in urma, cum poti sa vezi ce-ti rezerva viitorul? Daca traiesti din regrete, cum poti sa te bucuri de lucrurile frumoase care sunt in viata ta?

Uneori, ca sa mergi inainte, trebuie sa renunti. La regrete, la invinovatiri, la amintiri, la sperante, la vise - practic, la tot ce te leaga de trecutul tau. Trebuie sa realizezi ca tot ce-a fost ieri ramane acolo, in trecut, si nu se mai intoarce, oricat de mult ti-ai dori. Trebuie sa constientizezi ca sentimentele - la fel ca oamenii - se schimba. E normal sa iubesti, sa-ti doresti. Dar la fel de normal e sa mergi mai departe si sa pastrezi iubirea in suflet, ascunsa.

Exista oameni pe care-i vei iubi o viata-ntreaga, care-ti vor ramane lipiti de suflet ca timbrul de scrisoare. Si doar pentru ca renunti la ei, nu inseamna ca renunti si la sentimentele ce le porti pentru ei. Inseamna ca ii lasi sa mearga mai departe, sa fie fericiti, iubindu-i in continuare si bucurandu-te pentru fericirea lor.

Trebuie sa stii cand sa tragi linie intre 'a incerca' si 'a insista'. Cand o poveste ajunge la sfarsit, degeaba incerci sa dai pagina si sa scrii in continuare.... Cand un om ajunge la saturatie, in zadar ii arati usi deschise si sentimente expuse...

Mereu am crezut ca din greseli invatam. Dar niciodata nu invatam. Facem o greseala, o constientizam, ne spunem ca e ultima oara cand o facem, ca pe viitor o sa stim sa ocolim tragedia si... Ne izbim din nou. De aceleasi greseli, aceeasi durere.

Dar macar devenim mai puternici dupa fiecare greseala, dupa fiecare cazatura. Important este sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Pentru ca viata mereu iti pregateste alta lovitura.

Read More

Note to single M

Mi-as fi dorit ca tu sa stii ca, atunci cand ma trezesc, imi place sa fiu pupata pe frunte si imbratisata. Si ca mi-ar placea sa-mi petrec inca 10 minute in pat, langa pieptul tau cald. Sau ca-mi doresc sa fiu surprinsa cu un mic dejun la pat sau macar sa ma trezesti frumos, spunandu-mi ca mi-ai pregatit o gustare in bucatarie.

As fi vrut sa savurez o cafea facuta de tine, chiar daca pregatitul ei nu e punctul tau forte, si la fel de mult mi-ar fi placut sa o savurez pe balcon, alaturi de tine, in timp ce-ti povestesc cel mai ciudat vis pe care l-am avut, iar tu sa te uiti fascinat la mine cum suflu fumul tigarii si sa-mi reamintesti ce obicei nesanatos am.

Dimineata, cand tu faci dus, mi-as fi dorit sa pot intra peste tine si sa ma spal pe dinti, fara sa-mi fie teama ca iti deranjez intimitatea. As fi vrut sa ma lasi sa-ti intind spuma de ras pe fata, iar apoi sa ma pupi pe nas, murdarindu-ma si pe mine de spuma.

Nu ai de unde sa stii, dar pe strada mi-ar fi placut sa te tin de bratul stang, desi pe tine te-ar fi deranjat geanta mea care s-ar fi izbit de piciorul tau mereu si mereu. As fi vrut sa jucam tot felul de jocuri, dar mi-as fi dorit sa stii ca nu-mi place sa pierd.

In oras mi-as fi dorit sa stii ce suc vreau sa beau sau ce imi doresc sa mananc, fara sa fiu nevoita sa-ti repet de fiecare de data, iar seara cand ai fi venit acasa, ai fi reusit de fiecare data sa ma surprinzi cu ceva ce-mi place, fara sa ma intrebi la telefon ce imi doresc.

Atunci cand te-as fi pus sa alegi intre doua obiecte, as fi facut-o pentru ca parerea ta conteaza cel mai mult pentru mine si pentru ca in felul asta as fi reusit sa te cunosc mai bine, mai repede.

Mi-ar fi placut ca seara, cand te schimbi, sa ma uit fascinata la fiecare particica a corpului pe care o dezvelesti, iar apoi sa-ti fac masaj pe spate si sa ma joc in parul tau pana adormi linistit, zambind in coltul gurii.

As fi vrut sa adormi cu mine in brate, pupandu-mi ceafa si mirosindu-mi parul si as fi vrut sa ma lasi sa-mi incolacesc picioarele de corpul tau, fara sa te retragi atunci cand amortesti.

Tu nu ai de unde sa stii asta. Eu nu am de unde sa stiu daca ti-ar fi placut tot ce mi-as fi dorit sa fac cu tine, pentru tine.

Pot doar sa sper ca intr-o zi, curand, o sa apuc sa te cert pentru ca uiti sa stai in dreapta mea sau pentru ca nu mi-ai pus mana pe picior dupa ce-ai schimbat viteza.

Read More

Frig.

Mi-e frig. Vremea tomnatica de afara nu are nicio legatura cu starea mea. Nu are nicio legatura cu frigul fizic. Mi-e frig in suflet. Imi ingheata sufletul mereu cand ma gandesc, cand imi amintesc. Nu pot sa las in urma nimic - oricat as incerca, oricat mi-as dori... Sunt legata de tot ce-a fost si nu mai e. Imi amintesc mereu si atunci imi vibreaza sufletul. Mi-e frig. Mi-e dor sa simt Primavara pe pielea mea, sa-mi incalzeasca obrajii, sa zambesc privind fluturii si stelele cazatoare.

Dupa atat timp, inca incerc sa inteleg cum promisiunile se pot destrama atat de usor. Cum oamenii te pot inlocui atat de repede. Cum ieri erai "Totul", iar azi esti doar un strain in ochii lor. Cum 'pentru totdeauna' se transforma in 'pana mai tarziu'. Nu pot sa inteleg cum unii oameni prefera sa uite totul, sa lase in urma, decat sa incerce... Mi-e frica de momentele astea. Mi-e teama ca dragostea nu e de ajuns. Niciodata nu e de ajuns... Insa, ajunge o simpla greseala ca sa uiti tot, sa lasi in urma ca si cum nici nu a existat ceva...
Ca si cum nici nu a existat un "tu", un "eu", un "Noi" candva...

Mi-e frica. Mi-e frig si imi e frica. Mi-e frica sa vorbesc. Mi-e frica sa simt. Mi-e frica sa incerc... Imi e frig. Mi-e frica si mi-e frig. Nu pot sa bat la nesfarsit intr-un perete, sperand sa-l transform in usa. Nu pot. Nu e de ajuns sa-si doreasca un singur om asta... Nu pot sa incerc doar eu... Cred ca e momentul in care trebuie sa ma invat fara prezenta aceea in viata mea. E momentul sa invat sa merg mai devreme... Oricat de mult mi-as dori sa raman acolo si sa incerc...

Read More

Dear diary...

"Dear, dear diary, I want to tell my secrets
'cause you're the only one that I know who'll keep them."

Imi amintesc de perioada in care scriam zilnic in jurnal. Inainte sa adorm, luam caietul in pat si incepeam sa-mi descarc sufletul pe foi. Scriam absolut tot. Ce m-a facut fericita, ce m-a pus la pamant, cine mi-a zambit, cine mi-a intunecat ziua. Tot. Era confidentul meu. Am imprimante in cerneala toate amintirile, primul zambet, primul sarut si apoi prima dezamagire. Mi se parea minunat sa retraiesc unele lucruri, sa le pastrez ca amintire intr-un caiet fermecat.

Aveam momente in care luam toate jurnalele in pat si le rasfoiam, reciteam fraze random si zambeam. E frumos sa ai un loc care te ajuta sa te intorci la tot ce-ai trait si poate ai uitat. Nu am mai facut asta de ani intregi. Uneori privesc sertarul in care sunt ascunse toate secretele, gandurile, dorintele mele. Il privesc, zambesc amar si-mi iau gandul. Nu vreau sa ma intorc in trecut, nu vreau sa-mi amintesc tot ce-a fost si s-a terminat. Am ales sa ma opresc din scris amintiri intr-un moment trist al existentei mele, iar acum, orice idee de jurnal e asociata cu acel moment. Inevitabil ma intristez si ma indepartez de tentatia de a le deschide sau de a scrie din nou.

Intr-un fel imi pare rau ca nu mai am curajul sa fac asta. De un an traiesc momente si clipe minunate, pe care as vrea sa pot sa le pastrez mereu, in siguranta. As vrea sa le am imprimate pe foaie, nu doar intr-o arhiva din calculator. As vrea ca la 50 de ani sa intorc paginile, nu sa apas 'Next page'.

Dar doar pentru ca nu scriem despre anumiti oameni si anumite sentimente, nu inseamna ca nu exista, nu? Unele persoane iti raman imprimate pe si suflet, in inima. Sunt convinsa ca daca cineva mi-ar deschide pieptul si mi-ar analiza inima, ar observa conturate pe ea amintiri si povesti. Stiu sigur ca prin sangele meu curg sentimentele intense ce-au fost si s-au stins. Sub pielea mea inca exista cuvintele ce le-am spus in momentele in care consideram ca planeta se invarte doar pentru iubirea ce-o port. Detaliile acestea sunt mai presus decat orice arhiva si orice alta foaie din jurnal. De sufletul meu nu te dezleg.

Read More